Degustare de zbor cu parapanta- Șandru Carmen
A degusta, după cum spune DEX-ul, înseamnă a aprecia cu ajutorul gustului, mirosului, văzului calitățile unui produs alimentar (mai ales vin). Ce presupune, atunci, o degustare de zbor? Cu siguranță, simțurile îți vor fi din plin stimulate. Și, cu siguranță, veți simți încă din plin efectul acestui lucru chiar și la mult timp după degustare.
Odată parcursă partea organizatorică, cu pași foarte simpli prin care să vă programați la eveniment, nu veți avea altceva de făcut decât să vă infrânați nerăbdarea și să savurați emoțiile, care nu au cum să fie decât pozitive, în așteptarea zilei stabilite.
Primul contact cu Școala de parapantă
Oriunde va avea loc această degustare de zbor, (locație stabilită din timp de către organizator), primul impact va fi unul puternic: veți fi fascinați de senzația de libertate pe care v-o vor da liniștea, cerul, adierea vântului, mișcarea norilor, mirosul ierbii, natura care vă va învălui și care va opri toate conexiunile cu stresul zilnic sau cu orice altă grijă care nu v-a dat pace până acum. Acesta este primul moment în care simțurile încep să vibreze într-un fel special, cu totul nou. Un alt moment plăcut va fi acela în care realizezi că faci cunoștință, pe lângă instructorul pilot, cu oameni din diferite cercuri și cu diferite preocupări, o altă doză de prospețime față de rutina de zi cu zi.
Ți se vor explica, pentru început, noțiuni elementare despre zbor, echipament, condiții meteo, ți se va răspunde la întrebările care cu siguranță îți vor apărea în minte. Și va veni un alt moment memorabil, acela când vei auzi un sunet unic, al aripii gonflate în vânt. De aici începând, cale de întors nu prea mai e, deguști din plin!
Ce se întâmplă la școala de parapantă?
Vei exersa, pe pantă, manevrarea aripii la sol, o activitate în sine plină de adrenalină, însă este doar preambulul celui mai frumos moment, acela al desprinderii, de unul singur, de la sol. Deși va dura puțin, vei avea senzația că timpul se dilată magic și ți se vor imprima pentru totdeauna, în minte și în suflet, șuieratul suspantelor în vânt, imaginea vreunei păsări în zbor, propria-ți umbră urmărindu-te cuminte și unduioasă pe iarbă.
Și atunci degustarea va fi completă, pentru că vei ști că ai descoperit gustul pe care nu vei mai avea cum să îl uiți, gustul zborului.
Mulțumim Carmen pentru împărtășirea experienței talei la Cloudbase- școala de parapantă.
Degustare de zbor cu parapanta