Deși nu este primul zbor din acest an, iesirea recentă pe care am avut-o în zona Paltiniș-Valari a fost pe departe cea mai reușită. Vazând că in weekend arată vreme buna de zbor, am decis să părăsesc Bucureștiul și să dau o fugă la Sibiu, orașul din care m-am mutat recent. L-am sunat si pe prietenul Mîndruțoiu Florin să îl întreb dacă dorește și el, răspunsul fiind absolut pozitiv.

Ajunși în Sibiu, ne-am înâlnit cu Florian (instructorul de zbor cu parapanta) si Sergiu (vechi zburator ce urma să ajute la un tandem), ne-am urcat toți în paramobil și am pornit spre Paltiniș. În apropierea zonei de decolare, pe drumul principal, ne-am întâlnit cu o fată și un băiat ce urmau să fie zburați în tandem. S-au înghesuit și ei în paramobil și-am pornit pe drumul înzăpezit spre zona de decolare. Nu am apucat să mergem prea mult și am rămas suspendati in zapadă, așadar, ne-am luat la spate echipamentele și am pornit către zona de decolare pe jos.

În vârful pantei totul perfect, vânt ușor, vreme caldă și multă voie bună. Ne-am desfăcut și poziționat cu toții parapantele, am făcut câțiva pași și am fost în aer. A urmat un zbor lin și frumos, de parcă eram trași pe sfoară unul după celalalt. Fără vreo distragere, ne-am bucurat complet de zborul cu paranta.

Mai jos puteți vedea filmarea de pe casca lui Florin, ce a decolat imediat după mine.

Am să updatez aceasta postare cu mai multe poze si videoclipuri de îndată ce le primesc de la toata lumea. Din păcate camera de pe casca mea a fost îndreptată în sus și se vede mai mult cerul. Mă mai gândesc dacă o postez sau nu.

Sper ca v-a placut ieșirea noastra și dacă doriți să vă alăturați si voi in viitor, fie la tandem, fie la zbor, așteptăm să ne contactați.